Ce nu e bine să mănânci după Paște. Rețetele pe care trebuie să le scoți urgent din meniu
Paștele s-a terminat și o dată cu el, trebuie să schimbăm puțin și regimul alimentar. Mesele îmbelșugate și mâncărurile amestecate și-au pus cu siguranță amprenta asupra digestiei, așa că în următoarele zile este recomandat să consumăm alimente mai ușoare și mai sărace în calorii.
Ce mâncăm după Paște
Chiar dacă anul acesta Paștele a fost sărbătorit în condiții total diferite față de anii precedenți, gospodinele au avut totuși grijă ca de pe masă să nu lipsească preparatele tradiționale. Drobul, cozonacul, pasca sau friptura de miel au reprezentat în continuare meniul sărbătorilor pascale, iar mesele copioase pot îngreuna digestia și buna funcționare a organismului.
Așadar, acum că sărbătorile s-au încheiat, trebuie să ne îndreptăm atenția către alimente mai light. Și dacă tot este primăvară, avem la îndemână destul de multe legume din care putem prepara rețete ușoare, dar și gustoase în același timp. Este recomandat ca în aceste zile să renunțăm puțin la carne și să mergem pe mâna legumelor și a fructelor, care pot detoxifica organismul.
Cea mai la îndemână variantă o reprezintă supele cremă și ciorbele de legume. Acestea sunt sățioase, se prepară rapid și nu costă mult. De exemplu, pentru o supă cremă de legume, aveți nevoie de morcovi, ceapă, cartofi, țelină, conopidă și ardei gras. Fierbeți legumele și apoi pasați-le în blender. La final, adăugați puțină apă din oala în care le-ați fiert. Puteți pune și smântână, dar de preferat ar fi să consumați supa doar cu legume. De asemenea, puteți adăuga la final și câteva crutoane.
Renunțați la dulciuri și la mâncarea grasă
Cel puțin pentru câteva zile, încercați să nu mai consumați niciun fel de dulciuri. De asemenea, excludeți alimentele care solicită ficatul, cum sunt mâncărurile cu multă grăsime sau cele de tip fast-food. Nici alcoolul nu este recomandat, pentru că se știe că și acesta conține destul de multe calorii.
În schimb, beți cât mai multă apă și ceaiuri neîndulcite. Recomandate sunt ceaiurile din plante care ajută digestia, cum ar fi sunătoarea, gălbenelele, mușețelul sau menta. Chimenul și ghimbirul au de asemenea un rol benefic dacă suferiți de dureri de stomac sau de balonare.
În această perioadă, ar trebui ca 75% din alimentația zilnică să fie formată din crudități. Acest lucru nu înseamnă că ar trebui să excludeți de tot proteinele, dar este recomandat să vă axați pe alimentele mai slabe. Puteți consuma salate de legume cu puțină brânză sau chiar un ou fiert.
De asemenea, renunțați la paste, chiar dacă sunt ușor de preparat. Consumați mai degrabă cereale integrale, în special la micul dejun. Și lactatele reprezintă o categorie care nu trebuie să lipsească din alimentație. Iaurturile sunt la îndemâna oricui. Încercați variantele care au multe probiotice și evitați-le pe cele care conțin zahăr.